Homeopatia este o metoda terapeutica bazata in esenta pe legea similitudinii ceea ce se traduce din punct de vedere practic cu vindecarea prin asemanare . In limba greaca < homoios> inseamna similar si  <patheia >semnifica suferinta . Deci cumva suferinta se vindeca prin suferinta. Homeopatia vindeca omul bolnav cu ajutorul unei substante care la o persoana sanatoasa ar genera simptome de boala. De asemenea, doza necesara este una minima obtinuta prin triturarea si diluarea substantei care prezinta  proprietati vindecatoare in acest fel. De exemplu ceapa  (Allium cepa ) in dilutie homeopatica trateaza care se manifesta cu secretii nasale apoase si stranut. Medicul german Samuel Hahnemann care a fost si chimist a observat acest principiu ptr prima data cand a incercat sa trateze malaria cu scoarta arborelui de chinina. El a observat ca pe masura ce tot dilua extractul din aceasta scoarta efectul era tot mai mare. Acest procedeu se numeste potentare, astfel fiecare remediu homeopat va avea o denumire si un insemn in functie de scara de dilutie (CH pe scara centesimala (1:100), D pe scara decimala(1:10) si LM in cazul dilutiei de 1:50.000. Substantele homeopate provin din vegetale, minerale, metale si animale. La remediile vegetale se foloseste drept baza o tinctura initiala . In bolile acute se folosesc potente mai joase administrate frecvent, iar potentele superioare de la ch 30 in sus se folosesc ptr tratarea bolilor cronice. Un alt principiu important al homeopatiei este cel individualizarii tratamentului. La anamneza se culeg toate simptomele pacientului (holistic , atat semnele locale ale bolii cat si cele generale, inclusiv modalitatile de agravare sau ameliorare naturala a simptomelor, preferintele alimentare, somnul, visele, fricile si toate senzatiile particulare pe care boala le produce in corpul si mintea pacientului). Exista instrumente de lucru precum Repertoarul homeopat si Materia Medica. In Repertoar regasim pe capitole toate simptomele si senzatiile pe care un om le poate dezvolta in cursul unei boli pornind de la rubrica minte (psihic), trecand prin toate zonele anatomice ale corpului (cap, gat , gura, ochi, etc ) si terminand cu generalitati.

In lucrarea” Organonul artei de a vindeca ”scrisa in anul 1810 de doctorul Samuel Hahnemann sunt cuprinse sub forma de aforisme toate invataturile de baza cu privire la modul in care trebuie aplicata invatatura homeopatica. De-a lungul istoriei homeopatiei multe remedii au fost probate de medici (experimentul se numeste prooving ) care s-au autoobservat si au notat simptome noi pe care ei nu le aveau dar erau generate de diverse boli si care pot fi regasite la oamenii in suferinta. Hahnemann  a vorbit de forta vitala care anima corpul fizic si care genereaza starea de sanatate. Ea mentine integritatea organismului si actioneaza la nivel fizic, mental si emotional. Daca forta vitala se dezechilibreaza apare boala, iar remediul homeopat stimuleaza forta vitala si reechilibreaza organismul. De asemenea, Hahnemann s-a ocupat si de bolile cronice carora le-a dedicat si o carte intitulata ”Afectiunile cronice”. El a observat ca unele simptome revin dupa ce pare ca omul s-a vindecat si atunci el a spus ca exista o miasma latenta care determina aceasta recidiva. Termenul de miasma ii apartine. Notiunea de miasma este complexa, are legatura cu ceva transmis din generatie in generatie prin intermediul ADN-ului celular (un bagaj genetic de afectiuni predeterminate). Aceasta mostenire genetica cu care ne nastem toti poate fi o cauza ptr care forta vitala slabeste si apare boala. La toate acestea se adauga si stilul nostru de viata (somnul, alimentatia, armonia din familie, starile confictuale, convingerile si sistemul de valori morale si spirituale).